geampara (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)geampará (-ále), s. f. – Castanietă.
Tc. calpara (Roesler 610; Șeineanu, II, 187; Lokotsch 400),
cf. alb. ğalpara, bg. čampari.geampara (Dicționaru limbii românești, 1939)geampará și (maĭ vechĭ)
ceampará f. (turc.
čalpara, d. pers.
čarpare [
čar, patru, și
pare, bucată]. V.
para). Pl. Păcănitorĭ, tasurĭ, castanete (patru bucățele de lemn cu care păcănesc dansatoarele).
Fig. Cîntec:
a trage niște geamparale. Est. (
geambarale). Nuneasca, hora de după ospățu de cununie. – Și
zampará (după ngr.).