fulgurație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FULGURÁȚIE, fulgurații, s. f. 1. Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei.
2. (
Med.; în sintagma)
Fulgurație electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvență. [
Var.:
fulgurațiúne s. f.] – Din
fr. fulguration, lat. fulguratio, -onis.