fulie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÚLIE, fulii, s. f. (
Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din
tc. fulya.fulie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fulíe (fulíi), s. f. –
1. Narcisă (Narcissus poeticus). –
2. Moț de pene.
Tc. fulya (Șeineanu, II, 175).
fulie (Dicționaru limbii românești, 1939)fúlie f. (turc.
fulia, d. provincia italiană
Apulia, it.
Puglia, de unde a fost adusă la 1480).
Vest. Narcis. Floare de narcis. Ornament în formă de floare făcut din petre [!] prețioase și pene care se purta odinioară la căcĭulĭ.
fulie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fúlie (-li-e) s. f.,
art. fúlia (-li-a), g.-d. art. fúliei; pl. fúlii, art. fúliile (-li-i-)fulie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fulie f.
1. floare de narcis;
2. podoabă de pietre scumpe (în forma floarei):
calpac unguresc împodobit cu o fulie neagră de pene de cocor BĂLC. [Turc. FULIA, narcis].