fulgurație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FULGURÁȚIE, fulgurații, s. f. 1. Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei.
2. (
Med.; în sintagma)
Fulgurație electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvență. [
Var.:
fulgurațiúne s. f.] – Din
fr. fulguration, lat. fulguratio, -onis.fulgurație (Dicționar de neologisme, 1986)FULGURÁȚIE s.f. 1. Fulgerare fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei.
2. Scânteie electrică de înaltă frecvență folosită pentru cauterizări. [Gen.
-iei, var.
fulgurațiune s.f. / cf. fr.
fulguration, lat.
fulguratio].
fulgurație (Marele dicționar de neologisme, 2000)FULGURÁȚIE s. f. 1. fulgere fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei. 2. scânteie electrică de înaltă frecvență pentru cauterizări. 3. (fig.) emanație bruscă. (< fr.
fulguration, lat.
fulguratio)
fulgurație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fulguráție (-ți-e) s. f.,
art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)