friza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRIZÁ1, frizez, vb. I.
Tranz. și
refl. (Azi rar) A(-și) încreți, a(-și) ondula părul (cu fierul sau prin alte mijloace); a (se) coafa. [
Var.:
frezá vb. I] – Din
fr. friser.friza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRIZÁ2, vb. I.
Tranz. A fi pe punctul de a atinge ridicolul, nebunia etc. – Din
fr. friser.friza (Dicționar de neologisme, 1986)FRIZÁ vb. I. I. tr., refl. (
Rar) A(-și) încreți, a(-și) cârlionța (părul). ♦ A (se) pieptăna cu îngrijire.
II. tr. A fi pe punctul de a atinge ridicolul, nebunia etc. [< fr.
friser].
friza (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRIZÁ vb. I. tr., refl. a(-și) încreți, a(-și) cârlionța (părul). ◊ a (se) pieptăna cu îngrijire. II. tr. a fi pe punctul de a atinge ridicolul, nebunia etc. (< fr.
friser)
friza (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)frizá (frizéz, frizát), vb. – A ondula, a încreți. –
Var. freza (
vulg.).
Fr. friser. –
Der. frizer, s. m. (lucrător care se ocupă cu tunsul sau bărbieritul);
frizerie, s. f. (atelier pentru tuns, bărbierit);
frezură, s. f. (pieptănătură);
înfrizurat, adj. (încrețit, ondulat).
Cf. freză.friza (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frizá (a ~) (a coafa, a fi aproape de ridicol, de nebunie)
vb.,
ind. prez. 3
frizeázăfrizà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frizà v. a bucla părul (= fr.
friser).
friza (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Friza f. provincie în Olanda: 597.000 loc. (
Frizon), cu cap.
Leuwarden.