frig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRIG, (
2)
friguri, s. n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului.
2. (La
pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzația de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦
Fig. Stare de neliniște, de agitație puternică; emoție. [
Var.: (
pop.,
2)
frígură s. f.] –
Lat. frigus, -oris.frig (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)frig (fríguri), s. n. –
1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. –
2. (
Pl.) Febră. –
Mr.,
megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR),
cf. sard. fríus (Wagner 112),
v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la
pl., atestat încă din
lat. pop. cf. Densusianu,
Hlr., 190.
Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară;
friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct
lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR),
cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci);
înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din
fr. fébrile, cf. montanesul
afrigolado.frig (Dicționaru limbii românești, 1939)1) frig n. (lat.
frigus). Lipsă de căldură, temperatură rece:
frigu e între răcoare și ger. Sensațiunea neplăcută cauzată de această temperatură rece:
mĭ-e frig. Pl.
Frigurĭ, febră, o boală microbiană care te face să-țĭ fie cînd frig, cînd foarte cald și pe care o expulsează chinina.
Fig. Agitațiune:
frigurile politiciĭ.frig (Dicționaru limbii românești, 1939)2) frig, fript, a
fríge v. tr. (lat.
frigere, frictum, it.
friggere [de unde sîrb.
frigati și
prigati], pv. fr.
frire, cat.
fregir, sp.
freir, pg.
frigir. –
Fripseĭ, fripseșĭ). Coc, prăjesc (în frigare, pe gratar [!], în cuptor saŭ în tingire) vorbind de carne:
a frige o găină. Fig. Păcălesc, pîrlesc, înșel la preț:
m´a fript Jidanu cu stofa asta. V. intr. Am o temperatură foarte înaltă:
feru [!] înroșit în foc frige. Am arșiță în corp:
obrajiĭ acestuĭ copil bolnav frig. Fig. Am un preț exorbitant:
marfa asta frige. V. refl. Mă pîrlesc, mă ard:
am pus mîna în foc și m´am fript. Fig. Mă înșel la preț orĭ în alt-ceva, plătesc prea scump:
m´am fript cu aceste haĭne. A te frige un lucru la inimă, a te întrista foarte tare.
A mînca fript pe cineva, a-l ucide orĭ a-l nimici în ceva, a-l înfrînge.
frig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frig s. n., (frisoane, malarie)
pl. frígurifrig (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frig n.
1. temperatură rece:
frigul e între răcoare și ger; 2. sensațiunea-i neplăcută:
mi-e frig. [Lat. FRIGUS]. V.
friguri.