forăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FORĂÍ, pers. 3
fórăie, vb. IV.
Intranz. (Despre animale) a sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi. – Formație
onomatopeică.
forăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)forăí (-ăésc, forăít), vb. – A sforăi. Creație expresivă,
cf. hor. – Numeroase
var.:
forcăi, cf. horcăi; forcoti (a fluiera);
sforăi (după Cihac, II, 340, din
sl. svara „tumult”);
sforcăi; (s)fornăi; fîrnîi; cf. și
sfîrîi. Der. (s)forăială, s. f. (acțiunea de a sforăi);
(s)forăilă, s. m. (poreclă dată celui care sforăie);
sforăitor, adj. (zgomotos, vanitos).
forăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)fórăĭ, V.
sforăĭ.forăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)forăí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
fórăie, imperf. 3
sg. forăiá; conj. prez. 3
să fórăieforăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)forăì v. Mold. a sforăi:
calul începe a sări forăind CR.; [Onomatopee].