fonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete.
2. (Despre consoane) Care se pronunță cu
vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din
fr. phonique.fonic (Dicționar de neologisme, 1986)FÓNIC, -Ă adj. 1. Format din sunete, privitor la sunete.
2. Sonor. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sonor”, „de sunet”, „de vorbire”, cu ajutorul căruia se formează adjective. [< fr.
phonique, it.
fonico, cf. gr.
phonos].
fonic (Marele dicționar de neologisme, 2000)FÓNIC, -Ă adj. 1. format din sunete, referitor la sunete. 2. (despre consoane) care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. (< fr.
phonique)
fonic (Dicționaru limbii românești, 1939)*fónic, -ă adj. (d. vgr.
phoné, voce, după
eŭfonic). Acustic. Relativ la sunete, fonetic. V.
sonic.fonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fónic adj. m.,
pl. fónici; f. fónică, pl. fónice