flămând (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. –
Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. –
Lat. famelicus, cu
l propagat (*
flamelicus) sau expresiv,
cf. 3415 și ulterior disimulat *
flamen(i)cus; consoana finală ca în
stîng. –
Der. flămînjós, adj. (flămând);
flămânjúne, s. f. (foame);
flămânzáre, s. f. (
Trans., deșert, parte a corpului unui animal);
flămânzénie, s. f. (starea unei persoane care postește);
flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea);
flămânzícă, s. f. (plantă,
Drama nemorosa);
flămânzílă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [
3419]