flămând (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. –
Et. nec.flămând (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. –
Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. –
Lat. famelicus, cu
l propagat (*
flamelicus) sau expresiv,
cf. 3415 și ulterior disimulat *
flamen(i)cus; consoana finală ca în
stîng. –
Der. flămînjós, adj. (flămând);
flămânjúne, s. f. (foame);
flămânzáre, s. f. (
Trans., deșert, parte a corpului unui animal);
flămânzénie, s. f. (starea unei persoane care postește);
flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea);
flămânzícă, s. f. (plantă,
Drama nemorosa);
flămânzílă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [
3419]
flămând (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flămấnd adj. m.,
pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấndeflămând (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flămând a.
1. care sufere de foame;
2. fig. lacom. [Cf. lat. FAMULENTUS].