flacără (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară
1, văpaie; flamă. ◊
Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări.
2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [
Pl. și:
flacări, flacăre] –
Lat. *flaccula (=
facula).
flacără (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. –
Lat. facŭla, cu
l expresiv, care însoțește adesea un
f inițial,
cf. flămând, și
it. fiaccola <
facula (Battisti, II, 1629),
it. fieno < *
flenum <
fenum, it. fiòcina <
lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620;
REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85;
DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu
flamma sau cu *
flacca. –
Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări);
flăcăríe, s. f. (vîlvătaie);
flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări);
înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [
3415]
flacără (Dicționaru limbii românești, 1939)flácără f., pl.
flacărĭ și
flăcărĭ (rudă cu lat.
flamma, flacără, și cu
flagrare, a arde; vgr.
phlóx, phlogós, flacără; germ.
flackern, a pîlpîi ș. a.). Gaz luminos și ușor care ĭese din foc.
Fig. Foc, ardoare, pasiune:
flacăra dragosteĭ, genĭuluĭ. A fi în flăcărĭ, a arde:
casa e în flăcărĭ.flacără (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FLÁCĂRĂ (
lat. flaccula)
s. f. 1. Masă de gaze, oxidantă sau reducătoare, care, în urma unor reacții chimice puternice exotermice, dezvoltă căldură și lumină; (
livr.) flamă. ◊
F. oxiacetilenică =
f. rezultată în urma arderii acetilenei cu oxigenul, într-un arzător special numit suflai. Degajă temperaturi până la 3.100 ºC și este folosită la tăierea sau sudarea metalelor.
F. olimpică =
f. aprinsă de la razele solare în Olimpia, adusă, prin ștafetă, la deschiderea Jocurilor Olimpice; atribut tradițional al Jocurilor Olimpice moderne,
f.o. arde pe toată durata lor.
2. Fig. Pasiune, înflăcărare; căldură; strălucire.
flacără (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flácără s. f.,
g.-d. art. flắcării; pl. flắcăriflacără (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flacără f.
1. gaz luminos și ușor ce se degajază din foc;
2. pl. incendiu, foc:
casa e în flăcări; 3. fig. ardoare, pasiune:
flacăra geniului. [Cf. lat. FACULA, faclă (influențat de FLAMMA)].