finețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FINÉȚE, (
2, rar)
finețuri, s. f. 1. Însușire a ceea ce este fin
1, delicat, plăcut la aspect, foarte subțire sau de foarte bună calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil și greutatea lui, care indică finețea (
1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, care exprimă finețea (
1) aliajului.
2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La
pl.;
peior.) Rafinament. – Din
fr. finesse.