finețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FINÉȚE, (
2, rar)
finețuri, s. f. 1. Însușire a ceea ce este fin
1, delicat, plăcut la aspect, foarte subțire sau de foarte bună calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil și greutatea lui, care indică finețea (
1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, care exprimă finețea (
1) aliajului.
2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La
pl.;
peior.) Rafinament. – Din
fr. finesse.finețe (Dicționar de neologisme, 1986)FINÉȚE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este fin; delicatețe.
2. (
Text.) Raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; (
p. ext.) calitate superioară a unui fir, a unei țesături etc. ♦ Raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion. ♦ Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie.
3. (
Fig.) Subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. / pl.
-țuri, -ți, var.
fineță s.f. / < it.
finezza, cf. fr.
finesse].
finețe (Marele dicționar de neologisme, 2000)FINÉȚE s. f. 1. calitatea a ceea ce este fin; delicatețe. 2. (text.) raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; calitate superioară a unui fir, a unei țesături. ◊ raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice. ◊ cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie. 3. (fig.) subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. (< fr.
finesse, it.
finezza)
finețe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)finéțe s. f.,
art. finéțea, g.-d. art. finéții; (rafinamente)
pl. finéțuri