final - explicat in DEX

final (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FINÁL, -Ă, finali, -e, adj., subst. 1. Adj. Care reprezintă sfârșitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acțiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârșit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plasează la sfârșitul unei cărți, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfârșitul unui cuvânt, al unei propoziții etc. 2. S. n. Încheiere, sfârșit al unei acțiuni. al unei întâmplări, al unei lucrări etc. 3. S. f. Ultima fază a unei competiții sportive, a unui concurs artistic, științific etc. cu caracter eliminatoriu. 4. Adj. (Lingv.; despre propoziții, complemente, conjuncții) Care indică scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis.

final (Dicționar de neologisme, 1986)
FINÁL, -Ă adj. 1. De (la) sfârșit. 2. Care arată, exprimă scopul. ♦ Propoziție finală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din propoziția regentă; conjuncție finală = conjuncție care introduce o propoziție finală. // s.n. Încheiere, sfârșit (al unei opere, al unei lucrări, al unei întâmplări). ♦ Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 2. V. finală (2). [Cf. lat. finalis, fr. final, it. finale].

final (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FINÁL, -Ă I. adj. 1. de (la) sfârșit. 2. care arată scopul. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție finală. II. s. n. încheiere, sfârșit. ◊ ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. III. s. f. 1. (sport) întâlnire care constituie încheierea unei competiții. 2. ornament tipografic așezat la sfârșitul unui capitol. 3. (muz.) sunet stabil de încheiere în jurul căruia gravitează toate celelalte. (< fr. final, lat. finalis)

final (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
finál, -ă s. f., pl. finale; s. n., pl. finaluri; adj. m. pl. finali, fem. finală, pl. finale

final (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
finál² s. n., pl. fináluri

final (Dicționaru limbii românești, 1939)
*finál, -ă adj. (lat. finalis). Care e la fine: silabă finală. S. f. Silabă finală. Muz. Nota principală, numită și tonică, care determină tonu uneĭ bucățĭ și cu care se termină bucata. Bucată cu care se termină o sinfonie [!], o sonată, un act de operă (it. finale) finala „Luciiĭ de Lamermoor”. S. n., pl. ŭrĭ și e. Sfîrșit: finalu uneĭ opere.

final (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
finál¹ adj. m., pl. fináli; f. finálă, pl. finále

final (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
final a. care e la fine, care termină: frază, silabă finală; cauză finală, scopul pentru care se presupune că a fost făcut fiecare lucru. ║ n. bucată de muzică terminând o operă, un concert.