fin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu)
2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat.
3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din
fr. fin.fin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIN2, -Ă, fini, -e, s. m. și
f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). –
Lat. *
filianus.fin (Dicționar de neologisme, 1986)FIN, -Ă adj. 1. Subțire, delicat. ♦ Mărunt. ♦ Curat, pur; neamestecat.
2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; isteț, dibaci, șiret. [< fr.
fin, it.
fino].
fin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fin (fíni), s. m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). –
Mr. h’il’in. Lat. *
fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu,
GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui
fῑlius ca *
patranus (›
fr. parrain) pe baza lui
pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218).
Cf. și
lat. *filēnus ›
prov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile
der. propuse de
Lexiconul de la Buda, p. 28 (din
lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din
alb.).
Der. fină, s. f. (fată considerată în raport cu nașii ei);
finie, s. f. (înrudire spirituală). Din
rom. provin
rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich,
Wander., 15; Candrea,
Elemente, 407).
fin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fin (fínă), adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. –
Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (
cf. ngr. φίνος,
tc. fino, sb. fin), și în parte din
fr. fin. –
Der. finețe, s. f. (rafinament, delicatețe), format de la
fr. finesse, pe baza paralelismului
tristețe-tristesse.fin (Marele dicționar de neologisme, 2000)FIN, -Ă adj. 1. subțire, delicat. ◊ mărunt. ◊ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteț. (< fr.
fin)
fin (Dicționar de argou al limbii române, 2007)fin, fini s. m. (intl.) victimă (
a unui hoț, bătăuș, escroc, cartofor etc.).
fin (Dicționaru limbii românești, 1939)1) fin, -ă s. (lat.
*filianus, d.
filius, fiŭ, de unde și alb.
fiján. D. rom. vine rut.
fyin, fyna, fyiyna). Cel botezat în raport cu nașu luĭ. Cel cununat în raport cu nuniĭ luĭ.
fin (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *fin, -ă adj. (fr.
fin, it.
fino, d. germ.
fin, ngerm.
fein). Supțire [!]:
fir fin, ploaĭe fină. Fig. Excelent:
vin fin. Delicat:
gust fin. Pur:
aur fin. Nobil, distins:
fizionomie fină. Șiret, abil:
acest om e foarte fin. Ascuțit, sensibil:
miros, pipăit, auz fin. În mod fin.
fin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fin1 adj. m.,
pl. fini; f. fínă, pl. fíne