facultate - explicat in DEX

facultate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FACULTÁTE, facultăți, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, însușire morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Însușire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a acționa, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, condusă de un decan și cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele, pentru pregătirea studenților și a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.

facultate (Dicționar de neologisme, 1986)
FACULTÁTE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală care permite unei ființe de a se comporta și de a acționa într-un anumit fel. 2. Unitate didactică științifică și administrativă în cadrul unei universități sau al unui institut de învățământ superior, condusă de un decan. [Cf. fr. faculté, lat. facultas].

facultate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FACULTÁTE s. f. I. capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală a cuiva care îi permite a se comporta și a acționa într-un anumit fel. ◊ însușire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a acționa, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactică, științifică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior. (< fr. faculté, lat. facultas)

facultate (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
facultate s. f. sg. perioadă de detenție.

facultate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*facultáte f. (lat. facúltas, -átis, d. fácul, formă veche îld. fácilis, de unde vine facílitas, facilitate). Putere fizică saŭ morală de a face ceva, proprietate: magnetu are facultatea de a atrage feru [!]. Fig. Dreptu de a face un lucru: facultatea de a dispune de averea ta. Diviziunea uneĭ universitățĭ și corpu profesorilor eĭ: facultatea de litere, științe, medicină, drept și teologie. Pl. Calitățĭ intelectuale: acest copil e lipsit de facultățĭ.

facultate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
facultáte s. f., g.-d. art. facultắții; pl. facultắți

facultate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
facultate f. 1. mijlocul, puterea sau dreptul de a face ceva: omul are facultatea de a-și exprima cugetările sale prin vorbe; 2. aptitudine fizică sau morală, talent: facultatea de a vorbi frumos; 3. diviziunea unei universități și corpul profesorilor însărcinați cu învățământul superior, științific sau literar: Facultatea de litere, științe, medicină, drept, teologie.

facultate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FACULTÁTE, facultăți, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, însușire morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Însușire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a acționa, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, condusă de un decan și cuprinzând mai multe catedre pentru pregătirea studenților și a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. — Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.