fain (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FAIN, -Ă, faini, -e, adj. (
Reg. și
fam.) Care este de foarte bună calitate. ♦ Frumos, minunat. – Din
germ. fein.fain (Dicționar de neologisme, 1986)FAIN, -Ă adj. Fin, foarte bun. ♦ Ales, minunat. [< germ.
fein].
fain (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fáin (fáină), adj. – Fin, distins, prețios.
Germ. fein (Borcea 185; Tiktin; DAR; după Gáldi,
Dict., 176, prin intermediul
mag.). Curent în
Trans., considerat vulgar în
Munt.fain (Marele dicționar de neologisme, 2000)FAIN, -Ă adj. (fam.) fin, foarte bun. ◊ ales, minunat. (< germ.
fein)
fainfáin, -ă adj., adv. (
pop; fam., iron.)
1 adj. Fin; foarte bun.
O mâncare faină. ♦ Ales, minunat, de calitate.
Dar și pândarii tăi, faini bărbați, n-am ce zice! (REBR.)
2 adj. Distins, elegant.
Și-a cumpărat o rochie faină. 3 adv. Foarte bine, foarte frumos.
Vorbește fain. • pl. -i, -e. /<germ.
fein. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
faĭn (Dicționaru limbii românești, 1939)faĭn, -ă adj. (germ.
fein, pol.
fejn, rut.
fáĭnniĭ. V.
fin).
Fam. Fin, de calitate superioară:
om, vin faĭn; haĭne faĭne. Excelent:
afacere faĭnă. Adv.
A lucra faĭn.fain (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)fáin, -ă, adj. – Frumos, minunat: „Este-o floare faină, fără nume, / O floare mândră și aleasă” (Ștețco 1990: 6). – Din germ. fein „delicat, distins„.
fain (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fain (
reg.,
fam.)
adj. m.,
pl. faini; f. fáină, pl. fáinefain (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fain a.
fam. 1. de cea mai bună calitate:
vin fain; 2. frumos și bine făcut:
stofă faină; 3. fig. fin:
faină idee CAR. [Nemț. FEIN].
fain (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FAIN, -Ă, faini, -e, adj. (
Reg. și
fam.) Care este de foarte bună calitate. ♦ Frumos, minunat. — Din
germ. fein.