fain - explicat in DEX

fain (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FAIN, -Ă, faini, -e, adj. (Reg. și fam.) Care este de foarte bună calitate. ♦ Frumos, minunat. – Din germ. fein.

fain (Dicționar de neologisme, 1986)
FAIN, -Ă adj. Fin, foarte bun. ♦ Ales, minunat. [< germ. fein].

fain (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
fáin (fáină), adj. – Fin, distins, prețios. Germ. fein (Borcea 185; Tiktin; DAR; după Gáldi, Dict., 176, prin intermediul mag.). Curent în Trans., considerat vulgar în Munt.

fain (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FAIN, -Ă adj. (fam.) fin, foarte bun. ◊ ales, minunat. (< germ. fein)

fain
fáin, -ă adj., adv. (pop; fam., iron.) 1 adj. Fin; foarte bun. O mâncare faină. ♦ Ales, minunat, de calitate. Dar și pândarii tăi, faini bărbați, n-am ce zice! (REBR.) 2 adj. Distins, elegant. Și-a cumpărat o rochie faină. 3 adv. Foarte bine, foarte frumos. Vorbește fain. • pl. -i, -e. /<germ. fein. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

faĭn (Dicționaru limbii românești, 1939)
faĭn, -ă adj. (germ. fein, pol. fejn, rut. fáĭnniĭ. V. fin). Fam. Fin, de calitate superioară: om, vin faĭn; haĭne faĭne. Excelent: afacere faĭnă. Adv. A lucra faĭn.

fain (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
fáin, -ă, adj. – Frumos, minunat: „Este-o floare faină, fără nume, / O floare mândră și aleasă” (Ștețco 1990: 6). – Din germ. fein „delicat, distins„.

fain (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fain (reg., fam.) adj. m., pl. faini; f. fáină, pl. fáine

fain (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
fain a. fam. 1. de cea mai bună calitate: vin fain; 2. frumos și bine făcut: stofă faină; 3. fig. fin: faină idee CAR. [Nemț. FEIN].

fain (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FAIN, -Ă, faini, -e, adj. (Reg. și fam.) Care este de foarte bună calitate. ♦ Frumos, minunat. — Din germ. fein.