expectorație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPECTORÁȚIE, expectorații, s. f. 1. Secreție a căilor respiratorii, eliminată prin tuse; spută, flegmă.
2. Eliminare prin tuse a produselor patologice din plămâni sau din căile respiratorii superioare; expectorare. – Din
fr. expectoration.expectorație (Dicționar de neologisme, 1986)EXPECTORÁȚIE s.f. Eliminare (prin tuse) a mucozităților din căile respiratorii; expectorare. ♦ (
concr.) ceea ce se expectorează; flegmă. [Gen.
-iei, var.
expectorațiune s.f. / < fr.
expectoration].
expectorație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPECTORÁȚIE s. f. expectorare. ◊ ceea ce se expectorează; flegmă. (< fr.
expectoration)
expectorație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expectoráție (-ți-e) s. f.,
art. expectoráția (-ți-a), g.-d. art. expectoráției; pl. expectoráții, art. expectoráțiile (-ți-i-)expectorație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPECTORÁȚIE, expectorații, s. f. 1. Secreție patologică a căilor respiratorii, eliminată prin tuse; spută, flegmă.
2. Eliminare prin tuse a produselor patologice din plămâni sau din căile respiratorii superioare; expectorare, — Din
fr. expectoration.