expatria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPATRIÁ, expatriez, vb. I.
Refl. A emigra. [
Pr.:
-tri-a] – Din
fr. expatrier.expatria (Dicționar de neologisme, 1986)EXPATRIÁ vb. I. refl. A emigra. [Pron.
-tri-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
expatrier, cf. lat.
ex – afară,
patria – patrie].
expatria (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPATRIÁ vb. refl. a emigra. (< fr.
séxpatrier)
expatria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!expatriá (a se ~) (-pa-tri-a) vb. refl.,
ind. prez. 3
se expatriáză, 1
pl. ne expatriém (-tri-em); conj. prez. 3
să se expatriéze; ger. expatriíndu-se (-tri-in-)expatria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPATRIÁ, expatriez, vb. I.
Refl. A emigra. [
Pr.:
-tri-a] — Din
fr. expatrier.expatrià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)expatrià v. a obliga pe cineva a-și părăsi patria.