exigent - explicat in DEX

exigent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXIGÉNT, -Ă, exigenți, -te, adj. Care pretinde multă grijă, strictețe, corectitudine de la alții (și de la sine însuși) în privința îndeplinirii unei datorii; pretențios. – Din fr. exigeant, lat. exigens, -ntis.

exigent (Dicționar de neologisme, 1986)
EXIGÉNT, -Ă adj. Care cere multă grijă, multă atenție, care pretinde îndeplinirea strictă a datoriei; pretențios. [Cf. fr. exigeant, lat. exigens].

exigent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXIGÉNT, -Ă adj. care necesită multă grijă, strictețe; pretențios, sever; exiguu (1). (< fr. exigeant, lat. exigens)

exigent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*exigént, -ă adj. (lat. éxigens, -éntis). Care exige mult: profesor exigent cu eleviĭ luĭ.

exigent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
exigént adj. m., pl. exigénți; f. exigéntă, pl. exigénte

exigent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
exigent a. care exige mult: ești prea exigent.

exigent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXIGÉNT, -Ă, exigenți, -te, adj. Care pretinde multă grijă, strictețe, corectitudine de la alții (și de la sine însuși) în privința îndeplinirii unei datorii; pretențios. — Din fr. exigeant, lat. exigens, -ntis.