exclamație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din
fr. exclamation, lat. exclamatio.exclamație (Dicționar de neologisme, 1986)EXCLAMÁȚIE s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulație, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. [Gen.
-iei, var.
exclamațiune s.f. / cf. fr.
exclamation, lat.
exclamatio].
exclamație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXCLAMÁȚIE s. f. 1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic. (< fr.
exclamation, lat.
exclamatio)
exclamație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exclamáție (-ți-e) s. f.,
art. exclamáția (-ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (-ți-i-)exclamație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din
fr. exclamation, lat. exclamatio.