exclamare - explicat in DEX

exclamare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama.

exclamare (Dicționar de neologisme, 1986)
EXCLAMÁRE s.f. Exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație (!) întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. [Var. esclamare s.f. / < exclama].

exclamare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXCLAMÁRE s. f. acțiunea de a exclama; exclamație. ♦ semnul ~ării = semn de punctuație (!) după o interjecție, un vocativ sau o propoziție exclamativă ori imperativă. (< exclama)

exclamare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
exclamáre s. f., g.-d. art. exclamắrii; pl. exclamắri

exclamare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. — V. exclama.