excepțional (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit.
2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (
3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin
prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [
Pr.:
-ți-o-] – Din
fr. exceptionnel.excepțional (Dicționar de neologisme, 1986)EXCEPȚIONÁL, -Ă adj. 1. Care este, care face, care constituie o excepție. ♦ Care iese din comun; deosebit.
2. Foarte bun, extraordinar, minunat, excelent. [Pron.
ecs-cep-ți-o-, var.
escepțional, -ă adj. / cf. fr.
exceptionnel].
excepțional (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXCEPȚIONÁL, -Ă adj. 1. care este, face, constituie o excepție. ◊ care iese din comun; deosebit. 2. foarte bun, extraordinar, minunat, excelent. (< fr.
exceptionnel)
excepțional (Dicționaru limbii românești, 1939)*excepționál, -ă adj. (d. lat.
excéptio, -ónis, excepțiune, cu sufixu
-al, fr.
-onnel). Care face excepțiune, extraordinar:
favoare excepțională. Adv. În mod excepțional:
un an excepțional de ploĭos.excepțional (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)excepționál (-ți-o-) adj. m.,
pl. excepționáli; f. excepționálă, pl. excepționáleexcepțional (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)excepțional a.
1. relativ la o excepțiune:
clauză excepțională; 2. care face o excepțiune, extraordinar:
servicii excepționale.excepțional (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit.
2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin
prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [
Pr.:
-ți-o-] — Din
fr. exceptionnel.