excelent - explicat in DEX

excelent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXCELÉNT, -Ă, excelenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care excelează; deosebit, admirabil, minunat, excepțional de bun. – Din fr. excelent, lat. excellens, -ntis.

excelent (Dicționar de neologisme, 1986)
EXCELÉNT, -Ă adj. Foarte bun, excepțional, admirabil, minunat. [Pron. ecs-ce-. / cf. fr. excellent, lat. excellens].

excelent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXCELÉNT, -Ă adj. foarte bun, excepțional, admirabil, minunat, extrem de valoros. (< fr. excellent, lat. excellens)

excelent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*excelént, -ă adj. (lat. ex-céllens, -éntis). Care excelează, care e foarte bun în felu luĭ: vin excelent. Adv. În mod excelent: a cînta excelent.

excelent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
excelént adj. m., pl. excelénți; f. exceléntă, pl. excelénte

excelent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
excelent a. 1. care excelează; 2. foarte bun în felul său: vin excelent.

excelent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXCELÉNT, -Ă, excelenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care excelează; deosebit, admirabil, minunat, excepțional. — Din fr. excelent, lat. excellens, -ntis.