excelență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXCELÉNȚĂ, excelențe, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat.
2. (În
loc.)
Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din
fr. excellence, lat. excellentia.