eufoniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EUFÓNIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alamă, folosit, de obicei, la acompaniament. [
Pr.:
e-u-] – Din
it. eufonio.eufoniu (Dicționar de neologisme, 1986)EUFÓNIU s.n. Instrument muzical de alamă folosit de obicei la acompaniament. ♦ Registru de orgă asemănător clarinetului. [Pron.
-niu. / < it.
eufonio].
eufoniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)EUFÓNIU s. n. instrument muzical de suflat din alamă, folosit în fanfară, cu registru corespunzător vocii de bariton. (< it.
eufonio)
eufoniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eufóniu [
niu pron. niu]
(e-u-) s. n.,
art. eufóniul; pl. eufónii, art. eufóniile (-ni-i-)eufoniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EUFÓNIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alamă, folosit de obicei la acompaniament. [
Pr.:
e-u-]
— Din
it. eufonio.