eufonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EUFÓNIC, -Ă, eufonici, -ce, adj. Care produce eufonie; privitor la eufonie. [
Pr.:
e-u-] – Din
fr. euphonique.eufonic (Dicționar de neologisme, 1986)EUFÓNIC, -Ă adj. Care produce eufonie; referitor la eufonie. [< fr.
euphonique].
eufonic (Marele dicționar de neologisme, 2000)EUFÓNIC, -Ă adj. referitor la eufonie, care produce eufonie. (< fr.
euphonique)
eufonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eufónic (e-u-) adj. m.,
pl. eufónici; f. eufónică, pl. eufóniceeufonic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eufonic a. dulce la rostire.
eufonic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EUFÓNIC, ~Ă, eufonici, -ce, adj. Care produce eufonie; privitor la eufonie. [
Pr.:
e-u-]
— Din
fr. euphonique.eŭfonic (Dicționaru limbii românești, 1939)*eŭfónic, -ă adj. (d.
eŭfonie).
Gram. Care produce eŭfonie, care sună frumos:
Valeria e un nume eŭfonic, pe cînd Vlada orĭ
Neacșa nu. De aceĭa poporu zice despre o fată urîtă și cu nume urît: „După ce e slută, o maĭ cheamă și Vlada”. –
Literă eŭfonică, literă pusă între doŭă vocale ca să evite hiatu, ca:
florile dalbe îld.
florile albe. Adv. În mod eŭfonic.