epigraf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto
2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din
fr. épigraphe.epigraf (Dicționar de neologisme, 1986)EPIGRÁF s.n. Citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol. ♦ Scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc. [< fr.
epigraphe, cf. gr.
epi – deasupra,
graphein – a scrie].
epigraf (Marele dicționar de neologisme, 2000)EPIGRÁF s. n. 1. citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol. 2. scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc. (< fr.
épigraphe)
epigraf (Dicționaru limbii românești, 1939)*epigráf, -ă s. (d.
epigrafie). Savant în epigrafie. – Maĭ puțin bine
epigrafist. Cp. cu
cali-, foto-, geo- și
paleo-graf.epigraf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)epigráf (-pi-graf) s. n.,
pl. epigráfeepigraf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)epigraf n.
1. inscripțiune pe un edificiu;
2. citațiune, sentență pusă în fruntea unui capitol sau a unei cărți spre a-i indica obiectul, spiritul.
epigraf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto
2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. — Din
fr. épigraphe.