egumeni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EGUMENÍ, egumenesc, vb. IV.
Intranz. (Rar) A conduce o mănăstire; a stăreți. – Din
egumen.egumeni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)egumení (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. egumenésc, imperf. 3
sg. egumeneá; conj. prez. 3
să egumeneáscăegumenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)egumenì v. a se face egumen.
egumeni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EGUMENÍ, egumenesc, vb. IV.
Intranz. (Rar) A conduce o mănăstire; a stareți. – Din
egumen.