efracțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EFRACȚIÚNE s. f. v. efracție.efracțiune (Dicționar de neologisme, 1986)EFRACȚIÚNE s.f. v.
efracție.
efracțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)efracțiúne f. (după
fracțiune, d. lat.
ef-fringere, fractum, a frînge, a sparge; fr.
effraction).
Jur. Spargere făcută cu intențiunea de a fura:
furtu cu efracțiune e calificat ca crimă. – Și
-ácție.efracțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)efracțiune f. spargere făcută cu gândul de a fura.
efracțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EFRACȚIÚNE s. f. v. efracție.