efracție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru săvârșirea unei infracțiuni. [
Var.:
efracțiúne s. f.] – Din
fr. effraction.efracție (Dicționar de neologisme, 1986)EFRÁCȚIE s.f. Spargere făcută cu intenția de a fura. [Gen.
-iei, var.
efracțiune s.f. / cf. fr.
effraction, lat.
effractio].
efracție (Marele dicționar de neologisme, 2000)EFRÁCȚIE s. f. spargere cu intenția de a fura. (< fr.
effraction, lat.
effractio)
efracție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)efrácție (e-frac-ți-e
) s. f.,
art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)efracție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [
Var.:
efracțiúne s. f.] — Din
fr. effraction.