durd - explicat in DEX

durd (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

durd (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
durd (dúrdă), adj. – Rotofei, rotund. Mag. durda (Cihac, II, 105; Iordan, BF, VII, 252). Cuvînt rar. – Der. durdă, s. f. (femeie dolofană; buzdugan; pușcă); durduliu, adj. (rotofei). – Cf. durduca.

durd (Dicționaru limbii românești, 1939)
durd, -ă adj. (d. ung. durda, îndesat, grăsuliŭ, rudă cu rus. doródnyĭ, dorodlivyĭ, gras). Rar. Îndesat, grăsuliŭ.

durd (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durd (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
durd a. gros, plin: se umple plosca durdă cu vin. [Ung. DURDA].

durd (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. — Et. nec.