dotațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOTAȚIÚNE s. f. v. dotație.dotațiune (Dicționar de neologisme, 1986)DOTAȚIÚNE s.f. v.
dotație.
dotațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)* dotațiúne f. (lat.
dotátio, -ónis). Acțiunea de a dota o persoană, un așezămînt. Veniturile provenite dintr’asta:
Casa Dotațiuniĭ Oștiĭ. – Și
-áție.dotațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dotați(un)e f.
1. acțiunea de a dota o persoană sau un așezământ;
2. venitul dat cu acest scop:
casă de dotațiune a oastei.dotațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOTAȚIÚNE s. f. v. dotație.