dota - explicat in DEX

dota (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOTÁ, dotéz, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare.

dota (Dicționar de neologisme, 1986)
DOTÁ vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituție etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

dota (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DOTÁ vb. tr. 1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității. 2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. a da dotă unei fete la căsătoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)

dota (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză

dota (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. — Din fr. doter, lat. dotare.

dotà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dotà v. a înzestra.