dotație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (
Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva pe calea dotării. [
Var.: (
înv.)
dotațiúne s. f.] – Din
fr. dotation, lat. dotatio, -onis.dotație (Dicționar de neologisme, 1986)DOTÁȚIE s.f. Dotare. ♦ Înzestrare, echipare a unei întreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date în acest scop. [Gen.
-iei, var.
dotațiune s.f. / cf. fr.
dotation, lat.
dotatio].
dotație (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOTÁȚIE s. f. capacitate înnăscută care face posibile performanțe; dotare (2). ◊ mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. (< fr.
dotation, lat.
dotatio)
dotație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dotáție (-ți-e) s. f.,
art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)dotație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (
Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [
Var.: (
înv.)
dotațiúne s. f.] — Din
fr. dotation, lat. dotatio, -onis.