domiri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOMIRÍ vb. IV
v. dumeri.domiri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)domirí (-résc, -ít), vb. –
1. (Înv.) A liniști, a potoli, a împăca. –
2. (
Refl.,
înv.) A ceda, a se preda. –
3. (
Refl.) A înțelege, a se convinge. –
4. A lămuri, a explica. –
Var. dumiri, dumeri. Sl. miriti sę „a face pace”, de la
mirŭ „pace”,
cf. omiriti „a împăca”; trebuie presupusă adăugarea
pref. exhaustiv
do-, ca în cazurile
doborî, dogori, etc. Totuși, după Cihac, II, 193, acest cuvînt se explică în general prin
sl. *
domĕriti „a măsura complet”,
cf. rus. domjeriti „a măsura ce lipsește” (Tiktin; Berneker; Candrea; Scriban), cu toate că explicația este sub toate aspectele insuficientă (însuși Tiktin remarcase că primele două sensuri nu se potrivesc cu acest ultim etimon). –
Der. nedumerit (
var. nedomirit),
adj. (care nu înțelege);
nedumerire (
var. nedomirire),
s. f. (îndoială, întrebare).
domiri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOMIRÍ vb. IV
v. dumeri.domirì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)domirì (dumerì) v.
1. a face să înțeleagă:
domirește-mă; 2. a pricepe:
nu se putea domiri ISP. [Slav. DUMIERITI, a măsura întocmai: raportul logic e obscur].