dolihocefal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOLIHOCEFÁL, -Ă, dolihocefali, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul alungit din față către spate; (despre craniu) alungit din față către spate. [
Var.:
dolicocefál, -ă adj.] – Din
fr. dolichocéphale.dolihocefal (Dicționar de neologisme, 1986)DOLIHOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. (Om) cu craniul lunguieț, (mult) alungit. [Var.
dolicocefal, -ă adj., s.m.f. / < fr.
dolichocéphale, cf. gr.
dolichos – alungit,
kephale – cap].
dolihocefal (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOLIHOCEFÁL, -Ă adj., s. m. f. (om) cu craniul lung și îngust. (< fr.
dolichocéphale)
dolihocefal (Dicționaru limbii românești, 1939)* dolihocéfal și
-ál, -ă adj. (vgr.
dolihós, lung și
-cefal ca în
a-cefal).
Anat. Care are craniu pe un sfert maĭ lung (de la frunte la de cît lat (de la o tîmplă la alta). V.
brachicefal.dolihocefal (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DOLIHOCEFÁL, -Ă (
DOLICOCEFÁL, -Ă) (‹
fr.; {s}
gr. dolikhos „alungit” +
kephale „cap”)
adj.,
subst. (
ANTROP.)
1. Adj.,
s. m. (Craniu) caracterizat prin alungire anteroposterioară (indice cefalic: 75-81). Se întâlnește la nordici, la unele populații mediteraneene și la unele grupe de negri.
2. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care are craniu
d. (1).dolihocefal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOLIHOCEFÁL, -Ă adj. v. dolicocefal.