dolie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș.
2. (
Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din
sl. dolĕ.dolie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dólie (dólii), s. f. –
1. Șanț, unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. –
2. (
Mold.) Loc în care un rîu curge încet.
Sl. dolĕ „în jos” (Tiktin; Candrea; Iordan,
BF, VII, 241),
cf. rut. doli. –
Der. doli (
var. dolii),
vb. (a conduce pluta spre un loc liniștit);
dolină, s. f. (depresiune în formă de pîlnie), cuvînt științific, din
sb.,
slov.
dolina prin intermediul
germ. Doline; dornă, s. f. (ochi de apă liniștită), probabil alterare de la *
dolnă, conservat în
Olt. și
Trans. și în toponimul
Dorna. Probabil aceleiași rădăcini
sl. îi aparține
dulaș, s. n. (cărare pentru oi).
dolie (Dicționaru limbii românești, 1939)1) dólie f. (vsl.
dolĕ, rut.
doli, jos, în jos, d.
dolina, vale. V.
dolină).
Est. Văĭoagă între doŭă dealurĭ. Adîncătură între doŭă planurĭ ale unuĭ acoperiș. Partea lină a unuĭ rîŭ de munte.
dolie (Dicționaru limbii românești, 1939)2) dólie f. (rus. rut.
dólĕa, porțiune, parte).
Nord. Refenea, cotizațiune (de la flăcăĭ p. lăŭtarĭ la horă).
dolie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dólie (-li-e) s. f.,
art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)dolie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dolie f. întretăierea a două planuri de învelitoare a unei case. [Cf. slav. DOLIE, în jos].
dolie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș.
2. (
Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. — Din
sl. dolĕ.