disjunge - explicat in DEX

disjunge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.

disjunge (Dicționar de neologisme, 1986)
DISJÚNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].

disjunge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)

disjunge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns

disjunge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). — Din lat. disjungere.