disjunctiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊
Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei.
Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive.
Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din
fr. disjonctif, lat. disjunctivus.disjunctiv (Dicționar de neologisme, 1986)DISJUNCTÍV, -Ă adj. Care desparte, separă; care deosebește; (
gram.) care marchează o opoziție între idei, unind totuși cuvintele între ele. ◊
Propoziție disjunctivă (și
s.f.) = propoziție coordonată care se găsește într-un raport de excludere față de coordonata ei;
conjuncție disjunctivă = conjuncție care introduce o propoziție desjunctivă. ♦ (
Log.; despre judecăți) In care se admit cu privire la același subiect note care se exclud între ele. [< lat.
disiunctivus, cf. fr.
disjonctif].
disjunctiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISJUNCTÍV, -Ă adj. (log.) care se află într–un raport de disjuncție. ◊
propoziție disjunctivă (și
s. f.) = propoziție coordonată care se găsește într–un raport de excludere față de coordonata ei;
conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții disjunctive. (< fr.
disjonctif, lat.
disiunctivus)
disjunctiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disjunctív (-junc-tiv) adj. m.,
pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctívedisjunctiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)disjunctiv a. care unește vorbele și separă ideile:
sau, nici sunt particule disjunctive.
disjunctiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ♦
Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei.
Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive.
Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. — Din
fr. disjonctif, lat. disjunctivus.