disjunct - explicat in DEX

disjunct (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. (Rar) Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint.

disjunct (Dicționar de neologisme, 1986)
DISJÚNCT, -Ă adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte – mulțimi care nu au elemente comune. [Cf. it. disgiunto, fr. disjoint, lat. disiunctus].

disjunct (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISJÚNCT, –Ă adj. despărțit, separat. ◊ (mat.) mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun; (muz.) trepte disjuncte = trepte ale gamei care nu se succed imediat. (>lat. disiunctus; după fr. disjoint)

disjunct (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte

disjunct (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. — Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint.