discipol - explicat in DEX

discipol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.

discipol (Dicționar de neologisme, 1986)
DISCÍPOL s.m. Învățăcel, elev (al unui maestru). ♦ Continuator al unei doctrine, al unei învățături. [Var. discipul s.m. / cf. lat. discipulus, fr. disciple].

discipol (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISCÍPOL s. m. elev (al unui maestru). ◊ adept și continuator al unei doctrine. (< lat. discipulus, după fr. disciple)

discipol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
discípol s. m., pl. discípoli

discipol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
discipol m. cel ce a urmat învățătura, care adoptă doctrinele unui maestru: Platon fu discipolul lui Socrate.

discipol (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISCÍPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discípul s. m.] — Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.