discipul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCÍPUL s. m. v. discipol.discipul (Dicționar de neologisme, 1986)DISCÍPUL s.m. v.
discipol.
discipul (Dicționaru limbii românești, 1939)* discípul, -ă s. (lat.
discipulus, -a, d.
discere, a învăța, a instrui). Elev, care e învățat de altu:
Platone a fost discipulu luĭ Socrate. Adept al uneĭ doctrine:
discipul al luĭ Platone. Discipuliĭ luĭ Hristos, apostoliĭ.
Dicipuliĭ luĭ Ipocrate, mediciĭ. – Și
-ípol (după it.).
discipul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISCÍPUL s. m. v. discipol.