disco (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÍSCO adj. invar. (Despre muzică) De factură modernă; după care se dansează în discoteci. – Din
engl.,
fr. disco.disco (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCO1-/DISCI- elem. „disc”, „rotund”. (< fr.
disco-, disci-, cf.
lat. discus, gr.
diskos)
disco (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCO2 adj. inv., s. n. (gen de muzică) de factură modernă, după care se dansează în discoteci. (< engl., fr.
disco)
disco (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DÍSCO (abreviere de la
discotecă)
subst. Stil de muzică populară americană destinată dansului, avându-și debutul în jurul anului 1980; muzică modernă după care se dansează în discoteci.
disco (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*dísco adj. invar.,
s. n.disco (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÍSCO adj. invar.,
s. m. (Muzică) de factură modernă; după care se dansează în discoteci. — Din
engl.,
fr. disco.