disciplina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din
fr. discipliner.disciplina (Dicționar de neologisme, 1986)DISCIPLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr.
discipliner, it.
disciplinare, lat.
disciplinari].
disciplina (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCIPLINÁ vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr.
discipliner, lat.
disciplinari)
disciplina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb.,
ind. prez. 3
disciplineázădisciplina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. — Din
fr. discipliner.disciplinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)disciplinà v. a supune unei regule uniforme.