direcție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva. ◊
Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni.
2. (
Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată.
II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere.
2. Post, funcție de director
2;
p. ext. durata acestei funcții.
3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊
Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective.
4. Biroul directorului
2.
III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Și în sintagma
bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [
Var.:
direcțiúne s. f.] – Din
fr. direction, lat. directio, -onis.