direcție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva. ◊
Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni.
2. (
Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată.
II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere.
2. Post, funcție de director
2;
p. ext. durata acestei funcții.
3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊
Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective.
4. Biroul directorului
2.
III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Și în sintagma
bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [
Var.:
direcțiúne s. f.] – Din
fr. direction, lat. directio, -onis.direcție (Dicționar de neologisme, 1986)DIRÉCȚIE s.f. I. 1. Orientare în spațiu a unei persoane sau a unui obiect față de un punct de referință; loc către care se îndreaptă cineva sau ceva; sens al unei mișcări, al unei poziții etc.
2. (
Mat.) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă.
II. 1. Conducere, dirijare (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.). ◊
Direcție de scenă = regie.
2. Funcție de director; (
p. ext.) durată cât o persoană îndeplinește această funcție.
3. Organ care conduce o întreprindere, o instituție etc. ♦ Diviziune în cadrul unui minister, al unei mari instituții etc., care se ocupă de o anumită ramură de activitate.
4. Birou, local unde funcționează o direcție.
III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijează un vehicul. ♦ Parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. [Gen.
-iei, var.
direcțiune s.f. / cf. fr.
direction, lat.
directio].
direcție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIRÉCȚIE s. f. I. 1. orientare în spațiu a unui obiect, a unei mișcări față de un punct de referință: sens de desfășurare a unei acțiuni. 2. (mat.) proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. (organ de) conducere a unei instituții, întreprinderi etc. ♦ ~ de scenă = regie. 2. funcție de director; biroul directorului. ◊ subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumită ramură de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijează un vehicul. ◊ parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. (< fr.
direction, lat.
directio)
direcție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dirécție1 (orientare în spațiu, sistem mecanic etc.)
(-ți-e) s. f.,
art. dirécția (-ți-a), g.-d. art. dirécției; pl. dirécții, art. dirécțiile (-ți-i-)direcție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dirécție2 (-ți-e)/(
înv.)
direcțiúne (conducere a unei instituții)
s. f.,
art. dirécția (-ți-a)/direcțiúnea, g.-d. art. dirécției/direcțiúnii; pl. dirécții/direcțiúni, art. dirécțiile (-ți-i-)/direcțiúniledirecție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊
Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni.
2. (
Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată.
II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere.
2. Post, funcție de director
2;
p. ext. durata acestei funcții.
3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊
Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective.
4. Biroul directorului
2.
III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma
bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [
Var.:
direcțiúne s. f.] — Din
fr. direction, lat. directio, -onis.