direct (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj.,
s. f.,
adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊
În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie.
2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte.
3. Adv. De-a dreptul, fără ocol.
4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊
Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean.
Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale.
Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv.
Vorbire directă sau
stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva.
5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊
Expr. A fi (sau
a face)
direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale).
6. Adv. (În sintagma)
Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din
fr. direct, lat. directus.direct (Dicționar de neologisme, 1986)DIRÉCT, -Ă adj. 1. Care duce la țintă, drept, fără ocoluri.
2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar.
3. (
Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicând asupra cui trece acțiunea verbului respectiv. ♦ (
Despre construcții lexicale) În care cuvintele sunt așezate în ordinea lor normală sau logică. ♦ (
Despre stil) Care relatează cuvintele așa cum au fost spuse. ◊
Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziție principală sau independentă. //
adv. Fără înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat.
directus, fr.
direct].
direct (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)diréct (diréctă), adj. – Drept, fără ocol.
Lat. directus (
sec. XIX). –
Der. direcți(un)e, s. f., din
fr. direction; director, s. m., din
fr. directeur; directoare, s. f.;
directorat, s. n. (regim al unuia sau mai multor directori);
directorial, adj.;
indirect, adj.;
directoriu, s. n.;
dirija, vb. din
fr. diriger; dirigent, adj.;
diriginte, s. m. (profesor însărcinat cu supravegherea unei clase);
dirijabil, s. n.;
dirijor, s. m.direct (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIRÉCT, -Ă I.
adj. 1. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri. ♦ în linie ~ă = din tată în fiu. 2. imediat, nemijlocit, fără intermediar. ♦ vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. II. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori. IV. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr.
direct, lat.
directus)
direct (Dicționaru limbii românești, 1939)* direct, -ă adj. (lat.
directus. V.
drept). Drept, fără ocolurĭ saŭ cu puține ocolurĭ:
canalu Suezuluĭ e calea cea maĭ directă din Eŭropa în extremu Orient. Imediat:
raport, contact direct. Din tată în fiŭ:
acest om descinde în linie directă din cutare. Gram. Complement direct, cuvînt (subst., pron. subjunctiv, infinitiv) pe care cade direct acțiunea predicatuluĭ:
Traĭan ĭi învinge pe Dacĭ, apa se scurge, vreaŭ să plec, pot pleca. Propozițiune completivă directă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu de complement direct:
ceĭ vechĭ nu știaŭ că pămîntu se învîrtește (nu știaŭ învîrtirea saŭ de învîrtirea pămîntuluĭ).
Modu direct, indicativu.
Stil direct, așa cum vorbește omu singur, nu cum povestește altu c’a vorbit:
du-te acolo față de
mĭ-a spus să mă duc acolo. Contribuțiune directă, V.
contribuțiune. Adv. În mod direct, de-a dreptu:
trenu pleacă direct la Galațĭ.direct (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diréct adj. m.,
pl. dirécți; f. diréctă, pl. diréctedirect (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)direct a.
1. drept, care nu face ocoluri:
cale directă; 2. imediat, fără intermediar:
corespondență directă; 3. Gram. care completează deadreptul sensul unui verb activ:
complement direct; construcțiune directă, care așează vorbele după ordinea logică: subiect, verb, complement. V.
contribuțiune. ║ adv. în linie dreaptă, fără intermediar.
direct (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj.,
s. f.,
adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊
În linie directă = din tată în fiu.
2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte.
3. Adv. De-a dreptul, fără ocol.
4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊
Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean.
Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale.
Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv.
Vorbire directă sau
stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva.
5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊
Expr. A fi (sau
a face)
direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale).
6. Adv. (În sintagma)
Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. — Din
fr. direct, lat. directus.