direct (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj.,
s. f.,
adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊
În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie.
2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte.
3. Adv. De-a dreptul, fără ocol.
4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊
Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean.
Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale.
Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv.
Vorbire directă sau
stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva.
5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊
Expr. A fi (sau
a face)
direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale).
6. Adv. (În sintagma)
Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din
fr. direct, lat. directus.